Letonia suspendă complet eliberarea vizelor pentru cetăţenii ruşi

27 06. 2023
Vistas_desde_la_iglesia_de_San_Pedro,_Riga,_Letonia,_2012-08-07,_DD_04

Având în vedere „evoluţia imprevizibilă a evenimentelor politice interne din Rusia”, acceptarea cererilor de viză de toate tipurile din partea cetăţenilor ruşi la misiunile diplomatice şi consulare ale Letoniei în străinătate a fost suspendată, a anunţat luni Ministerul de Externe de la Riga.

Cererile depuse până în prezent, care au fost acceptate şi procesate până pe 25 iunie, urmează să fie examinate, se arată în comunicat.

Letonia restricţionase deja eliberarea vizelor pentru cetăţenii ruşi pe fondul războiului declanşat de Moscova împotriva Ucrainei, eliberând vize doar în cazuri cu caracter umanitar.