Euro rămâne la 4,63 lei. Aurul atinge maximul ultimelor două luni – curs BNR 8.01.2018

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,6348 lei/euro, 3,8598 lei/dolar, 3,9504 lei/franc elveţian. Aurul atinge cea mai ridicată valoare din ultimele două luni.
Economica.net - lun, 08 ian. 2018, 11:01
Euro rămâne la 4,63 lei. Aurul atinge maximul ultimelor două luni - curs BNR 8.01.2018

Euro rămâne la 4,63 lei aproape de cursul anunţat vineri de BNR. Pe 29 decembrie 2017, moneda europeană a atins maximul istoric în faţa leului: 4,6597 lei/euro. Precedentul record a fost atins pe 21 noiembrie 2017: 4,6551 lei.

Băncile comerciale au anunţat pe 8 ianuarie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,6490 lei şi 4,7130 lei.

Dolarul creşte la 3,85 lei, faţă de 3,84 lei, cursul anunţat  vineri de BNR. Pe 13 noiembrie, moneda americană a atins maximul ultimelor patru luni: 3,9913 lei. Recordul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de  4,6365 lei/euro, 3,8484 lei/dolar, 3,9394 lei/franc elveţian.

Cum a evoluat cursul euro/leu în 2017

Leul a atins cea mai ridicată valoare în fața monedei europene pe data de 8 februarie 2017 când BNR a calculat un curs de referință de 4,4888 lei/euro. Euro a atins maximul anului și totodată cea mai ridicată valoare din istorie în fața leului pe data de 29 decembrie 2017: 4,6597 lei/euro.

Cursul mediu euro/leu în 2017 (conform metodologiei BNR, cursul de schimb mediu anual se calculează ca medie aritmetică simplă a cursurilor valutare medii lunare) a fost de 4,5681 lei/euro, față de 4,4908 lei/euro, în 2016.

ROBOR la trei luni scade la 2,00%, cel mai mic nivel din 14 noiembrie 2017. Maximul ultimilor trei ani a fost atins pe 5 decembrie 2017: 2,22% faţă de valoarea din 27 octombrie 2014 când ROBOR 3M a fost cotat la 2,33%. 

ROBOR la şase luni scade la 2,23%, cea mai scăzută valoare din 16 noiembrie 2017. Maximul ultimilor trei ani a fost atins pe 5 decembrie 2017: 2,35%, cea mai mare valoare din 3 noiembrie 2014: 2,37%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Aurul a fost cotat la 163,9172 lei pentru un gram şi ajunge la cea mai ridicată valoare din ultimele două luni, mai precis din 13 noiembrie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...