Euro sparge pragul de 4,56 lei, la cursul BNR. Cel mai slab leu din ultimii patru ani şi jumătate

Economica.net
17 03. 2017
5_lei_765_65538900

Euro a început ziua la 4,55 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Euro a spart pragul de 4,56 lei în jurul orei 9.40. Moneda europeană a atins cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani şi şase luni, la cursul BNR. Mai precis, moneda naţională nu a mai atins o valoare atât de scăzută în faţa euro din 24 octombrie 2012 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,5754 lei/euro.

Pe 8 februarie, euro a atins minimul ultimelor patru luni în faţa leului – 4,4888 lei. Mai precis, euro nu a mai atins un nivel atât de scăzut în faţa monedei naţionale din 6 octombrie 2016 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4737 lei/euro.

Dolarul scade la 4,23 lei, faţă de 4,24 lei, cursul BNR de ieri. Rezerva Federală din SUA (Fed) a majorat dobânzile cu 0,25 puncte procentuale, pe 15 martie, o manevră decisă în contextul aşteptărilor privind un ritm constant al creşterii economice, creării de locuri de muncă şi atingerii ţintei de inflaţie.

Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Francul rămâne la 4,25 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,5509 lei/euro, 4,2454 lei/dolar, 4,2506 lei/franc elveţian.