CFA România: Deprecierea leului va continua, situaţia politică nu a avut deocamdată influenţă. Când va sări euro de 5 lei la cursul BNR
„Cursul s-a depreciat puţin. Practic a continuat trendul de depreciere început săptămâna trecută. Anticipaţiile CFA România sunt că deprecierea va continua, şi pentru orizontul de 12 luni este de 5,04 lei pentru un euro, iar pentru orizontul de 6 luni este de 4,98 de lei pentru un euro. Cursul de schimb euro-leu închide anul acesta sub 5 lei, urmând ca anul viitor să depăşească 5 lei. Ce determină lucrul acesta? Pe de o parte este inflaţia, care este mai mare decât cea din zona euro, precum şi dezechilibrele macro la nivelul României, în special cele de cont curent”, a declarat Adrian Codirlaşu, pentru AGERPRES.
Întrebat dacă situaţia politică internă a influenţat situaţia cursului de schimb, Codîrlaşu a admis că „în cazul în care pică un guvern acest lucru poate afecta pieţele financiare pentru că se creează o aversiune la risc”, dar deocamdată aceasta nu a avut o influenţă.
Moneda naţională a atins joi un nou maxim istoric în raport cu leul, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,9386 lei/euro, în creştere cu 0,41 bani (0,08%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9345 lei.
Recordul anterior a fost consemnat în data de 30 august, când un euro a fost cotat la 4,9349 lei.