Ce se întâmplă cu leul azi – curs valutar interbancar 3.03.2022

03 03. 2022
100_lei_100_euro_bani_100_28519100

Curs valutar – Euro a început ziua la valori cuprinse între 4,9421- 4,9490 lei.  Cursul anunţat de Banca Naţională în şedinţa precedentă a fost de 4,9490 lei. Moneda europeană a atins, pe 22 septembrie 2021, cel mai mare nivel din istorie, în faţa leului, la cursul BNR (4,9495 lei).

Dolarul a rămas în această dimineaţă la 4,45 lei, aproape de nivelul anunţat în şedinţa precedentă de la BNR. Pe 23 martie 2020, dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,5316 lei.

Lira sterlină a rămas ieri la 5,93 lei, aproape de cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,9490 lei/euro, 4,4590 lei/dolar, 5,9383 lei/liră sterlină, 4,8551 lei/franc elveţian.

ROBOR  la trei luni a crescut ieri la 3,91%, faţă de 3,87%, valoarea din şedinţa precedentă şi a atins cea mai ridicată valoare din 9 august 2013 şi până acum.

ROBOR la şase luni a crescut ieri la 4,10%, faţă de 4,07%, nivelul din şedinţa precedentă, şi a atins cea mai mare valoare din 13 septembrie 2013 şi până acum.

Aurul a crescut ieri la 276,1233 lei pentru un gram, faţă de 273,5839 pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 24 februarie 2022, aurul a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului: 280,2920 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Datele pentru cursul BNR au ca sursă site-ul oficial al Băncii Naţionale a României, iar cele pentru cursul valutar interbancar au ca sursă bloomberg.com.