Dolarul şi francul cresc. 13 şedinţe consecutive cu euro la 4,41 lei – curs BNR
Euro rămâne la 4,41 lei, aproape de cursul anunţat ieri de Banca Naţională. Este a treisprezecea şedinţă consecutivă cu moneda europeană la acest nivel. Pe termen scurt, leul îşi poate încerca forţele astfel încât cursul euro/leu să încerce penetrarea sub pragul de 4,4 lei /euro. Totodată nu trebuie scăpată din vedere eventualitatea, pe termen mai lung, a ascensiunii spre 4,5 lei/euro, potrivit indicatorilor de analiză tehnică. Cursul valutar mediu pe 2015 va fi de 4,45 lei/euro, conform Comisiei Naţionale de Prognoză.
Dolarul creşte la 3,88 lei, faţă de 3,85 lei, cursul anunţat ieri de BNR când dolarul a atins cea mai mică valoare în faţa leului de la sfârşitul lunii august. Moneda americană nu a mai atins o valoare atât de scăzută în faţa leului din 25 august când BNR a anunţat un curs de 3,8493 lei pentru un dolar.
Francul creşte la 4,07 lei, faţă de 4,06 lei, cursul anunţat ieri de banca centrală.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4142 lei/euro, 4,0630 lei/franc elveţian şi 3,8569 lei/dolar.