Cel mai slab dolar din acest an. Euro şi francul cresc – curs BNR 3.02.2016
Euro creşte la 4,51 lei, faţă de 4,50 lei, cursul anunţat ieri de BNR când moneda europeană a atins minimul ultimei luni şi jumătate. Mai precis, euro nu a mai atins o valoare atât de scăzută din 17 decembrie 2015 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4994 lei/euro. Pe 14 ianuarie 2016, euro s-a apropiat de maximumul ultimilor doi ani şi a ajuns la 4,5380 lei, la referinţa BNR. Pe 29 decembrie, euro a atins maximul ultimului an şi unsprezece luni: 4,5381 lei. Mai precis, euro nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 27 ianuarie 2014 când banca centrală a anunţat un curs de referinţă de 4,5400 lei/euro.
Dolarul scade la 4,12 lei, faţă de 4,13 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Dolarul a ajuns ieri la cea mai scăzută valoare în faţa leului din 28 decembrie 2015 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,1190 lei/dolar. Pe 6 ianuarie, dolarul a crescut până aproape de maximul istoric (4,2141 lei) atins pe 3 decembrie 2015 (4,2220 lei).
Francul creşte la 4,06 lei, faţă de 4,04 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Moneda elveţiană a atins minimul ultimelor trei luni şi jumătate. Francul nu a mai ajuns la un nivel atât de scăzut în faţa leului din 13 octombrie 2015 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,0409 lei/franc.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,5098 lei/euro, 4,0470 lei/franc elveţian şi 4,1344 lei/dolar.