Francul şi dolarul scad puternic la cursul BNR. Euro atinge un nou minim al ultimei luni
Dolarul a scăzut puternic cu peste 8 bani, 2,11%, până la 3,90 lei. Asta după ce ieri a scăzut cu aproape 6 bani (-1,45%), până la 3,99 lei, faţă de 4,04 lei, cursul anunţat marţi de BNR. Dolarul s-a apreciat puternic săptămâna trecută în faţa leului.
Francul a scăzut puternic până la 4,20 lei, faţă de 4,26 lei, cât a fost ieri cursul oficial de la banca centrală când moneda elveţiană s-a depreciat cu patru bani, de la 4,30 lei. Ulterior, francul a ajuns la 4,20 lei. Săptămâna trecută, moneda elveţiană a atins maximul ultimei luni, la cursul BNR: 4.3190 lei.
Euro a scăzut, dar rămâne la 4,43 lei, şi atinge un nou minim al ultimei luni pentru moneda europeană care nu a mai atins o valoare atât de scăzută în faţa leului din 5 mai 2015 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4279 lei. În jurul orei 9.30 euro a ajuns la 4,43 lei. Săptămâna trecută, mai precis marţi 26 mai, euro a atins maximul ultimelor patru luni: 4,4630 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4375 lei/euro, 4,2656 lei/franc elveţian şi 3,9904 lei/dolar.