A treia zi cu euro la 4,48 lei, la cursul BNR. Dolarul scade cu 1%, într-o singură şedinţă
Euro a depăşit de mai multe ori, în cursul acestei zile, pragul de 4,49 lei, pe piaţa interbancară. Moneda europeană a început ziua la 4,48 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Miercuri a fost a doua şedinţă când referinţa de la Banca Naţională a fost de 4,48 lei pentru un euro. Marţi, moneda europeană a ajuns la maximul ultimelor cinci luni la cursul BNR: 4,4894 lei.
Instabilitatea politică internă, dar mai ales perspectiva tot mai ameninţătoare a falimentului Greciei sunt argumentele cu care marii speculatori valutari pariază contra leului. Analiştii consultaţi de ECONOMICA.NET văd drum liber pentru cursul euro până dincolo de 4,5 lei/euro. Piaţa va înregistra însă mari variaţii. Astfel, specialiştii se aşteaptă şi la coborâri mai jos de 4,45 lei/euro.
Dolarul a scăzut până la 3,93 lei, faţă de 3,97 lei, cât a fost ieri cursul anunţat de banca centrală.
Francul a crescut în primele ore ale dimineţii, până la 4,29 lei, faţă de 4,28 lei, cursul oficial anunţat ieri de Banca Naţională. A fost a treia şedinţă când referinţa de la BNR a fost de 4,28 lei pentru moneda elveţiană. Ulterior, moneda elveţiană a revenit la 4,28 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4844 lei/euro, 4,2888 lei/franc elveţian şi 3,9785 lei/dolar.