Leul se depreciază puternic. Euro ajunge aproape de 4,38 lei
Leul nu a mai atins o valoare atât de scăzută în faţa monedei unice de la data de 14 aprilie 2013 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,3806 lei/euro.
Cotaţiile monedei naţionale au depăşit 4,36 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de vineri, într-o piaţă dominată de cumpărări de valută din partea jucătorilor străini, evoluţie corelată cu cea a valutelor din regiune, care însă afişau corecţii mai vizibile faţă de euro.
La deschidere, euro a fost cotat la 4,3550 – 4,3560 lei, în creştere faţă de nivelul de joi seară, când operaţiunile se realizau la 4,3470 – 4,3500 lei.
Primele transferuri au dus cursul până la 4,3660 lei/euro, după care unii dealerii spun că posibile intervenţii ale băncii centrale au întors cursul spre 4,36 lei/euro.
Unii dealeri spun că două bănci locale au vândut şi joi valută pentru Ministerul Finanţelor, care probabil are un deficit de lichiditate pe termen scurt pe care vrea să-l acopere din bufferul constituit în valută.
Ieri, Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de referinţă de 4,3320 lei/euro şi 3,337 lei/dolar.