Cursul stagnează la 4,4250 lei/euro

Economica.net
13 08. 2013
curs_valutar_111111111_79240100

Cursul de schimb a fluctuat foarte uşor peste 4,41 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de marţi, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor.

La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,41 lei/euro, faţă de nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4130 – 4,4160 lei/euro.

Ulterior, cursul a revenit spre nivelurile de luni, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse, astfel că la ora 10:20, băncile cotau euro la 4,4145 – 4,4165 lei.

De asemenea, după prima oră a şedinţei interbancare de marţi, zlotul şi forintul erau în stagnare în raport cu euro.

Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4250 lei pentru un euro şi 3,3292 lei pentru un dolar.