Leul se apreciază. Euro scade sub 4,43 lei
Cursul de schimb a scăzut sub 4,43 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de luni, într-o piaţă cu volume foarte reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor.
La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost cotat la 4,4255 – 4,4280 lei, cu 0,4 – 0,45 bani sub nivelurile de la închiderea sesiunii de vineri, de 4,4300 – 4,4320 lei/euro.
Ulterior, cotaţiile au fluctuat foarte uşor, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse. Cel mai redus nivel tranzacţionat în prima oră a fost de 4,4250 lei/euro, iar maximul de 4,4280 lei/euro.
La ora 10:20, euro era tranzacţionat la 4,4250 lei, respectiv cu 0,5 – 0,7 bani sub nivelurile de la închiderea şedinţei precedente.
Vineri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4367 lei lei pentru un euro şi 3,3510 lei pentru un dolar.