Leul se apreciază. Euro scade la 4,45 lei

Economica.net
14 11. 2013
curs_45446688_02863300

Moneda naţională s-a apreciat uşor după primele tranzacţii de joi, până la 4,4550 lei/euro, susţinut de publicarea datelor privind creşterea economică din trimestrul al treilea, de 1,6%, peste aşteptările analiştilor.

În debut, euro a fost cotat la 4,4625 lei, aproape de nivelul de la finalul zilei precedente, de 4,4620 – 4,4640 lei/euro.

După publicarea datelor de la INS, cotaţiile au coborât până la 4,4550 lei/euro, însă volumele tranzacţionate au fost reduse, spun dealerii.

În jurul orei 10:25, schimburile se perfectau la 4,4550 – 4,4560 lei/euro.

Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4619 lei pentru un euro şi 3,3264 lei pentru un dolar.

Economiştii ING Bank România se aşteaptă ca moneda naţională să oscileze între 4,43-4,47 lei/euro în perioada imediat următoare, cu o uşoară tendinţă pozitivă dată fiind dinamica favorabilă a comerţului exterior, se arată într-un raport al băncii.