Leul se depreciază. Dolarul, la maximul ultimilor doi ani şi jumătate, Euro se apropie de 4,5 lei

Banca Naţională a României (BNR) a afişat astăzi un curs de referinţă de 4,4935 lei/euro şi 3,8230 lei/dolar.
Economica.net - mie, 14 ian. 2015, 11:08
Leul se depreciază. Dolarul, la maximul ultimilor doi ani şi jumătate, Euro se apropie de 4,5 lei

Dolarul nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faşa leului din 24 iulie 2012 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 3,8343 lei/dolar.

BNR a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4853 lei pentru un euro şi 3,8009 lei pentru un dolar.

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, spune că leul este în continuare stabil, în ciuda deprecierii din ultima vreme. Şeful băncii centrale spune că zona de echilibru a leului este cea în care s-a învârtit anul trecut, cu minime la 4,52 lei/euro şi maxime la 4,38 lei/euro.

Cursul mediu al leului va fi de 4,44 lei / euro, în 2015, dar vor avea loc „episoade de mare volatilitate” pe parcursul anului, care ar putea urca euro până la 4,5 – 4,6 lei, potrivit analiştilor de la Erste Group Research.

„Estimăm un curs valutar mediu de 4,44 lei /euro în 2015, cam cât va fi în tot anul 2014, dar cu episoade de mare volatilitate, produse din cauza divergenţei de politici monetare dintre cele două coaste ale Atlanticului”, scriu analiştii Erste Group Research, într-un raport periodic privind Europa Centrală şi de Est.

Comisia Naţională de Prognoză estimează pentru anul viitor un curs mediu de 4,42 lei/euro. Conform Prognozei de toamnă 2014 – 2018, cursul mediu pentru 2014 va fi de 4,44 lei/euro (4,48 lei/euro prognoza anterioară), în 2016 acesta se va situa la aceeaşi medie ca şi în 2015, respectiv 4,42 lei/euro, în 2017 la 4,4 lei/euro, iar în 2018 la 4,38 lei/euro.

În ceea ce priveşte dolarul american, CNP estimează pentru 2014 o medie anuală de 3,33 lei/dolar, pentru 2015 de 3,40 lei/dolar, 2016 – 3,40 lei/dolar, 2017 – 3,38 lei/dolar şi 2018 – 3,37 lei/dolar.

Te-ar mai putea interesa și
ANCPI a semnat cu instituția omoloagă din Republica Moldova un memorandum în domeniul cadastrului
ANCPI a semnat cu instituția omoloagă din Republica Moldova un memorandum în domeniul cadastrului
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru (AGCC) din Republica Moldova au încheiat astăzi la Chișinău un memorandum în......
Holde Agri Invest raportează o pierdere netă de 12,2 milioane de lei în primele șase luni din an, mai mare cu 40% față de primul semestru din 2023
Holde Agri Invest raportează o pierdere netă de 12,2 milioane de lei în primele șase luni din an, mai mare cu 40% față ...
Compania Holde Agri Invest SA, unul dintre cei mai mari operatori de terenuri agricole din România, raportează venituri ...
Undă verde pentru emisiunea de obligațiuni de 1,5 miliarde de euro a Romgaz. Banii vor fi folosiți pentru extracția gazelor din Marea Neagră
Undă verde pentru emisiunea de obligațiuni de 1,5 miliarde de euro a Romgaz. Banii vor fi folosiți pentru extracția gazelor ...
Prospectul programului de obligațiuni corporative de 1,5 miliarde de euro al companiei de stat Romgaz, cel mai mare producător ...
Turcia impune condiții stricte importurilor de autoturisme hibride plug-in din mai multe țări
Turcia impune condiții stricte importurilor de autoturisme hibride plug-in din mai multe țări
Ministerul Comerţului din Turcia a impus condiţii stricte la importurile de vehicule hibride plug-in din unele ţări, ...