Ce se întâmplă cu leul după alegeri – curs valutar interbancar 11.11.2019
Euro creşte pe piaţa interbancară după anunţarea rezultatelor la primul tur al prezidenţialelor, peste cursul anunţat vineri de BNR (4,7615 lei). Pe 6 noiembrie 2019, cursul BNR a fost de 4,7626 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni şi jumătate (21 mai 2019). Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro.
Băncile comerciale au anunţat pe 11 noiembrie, cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,78 lei şi 4,83 lei.
Dolarul a crescut în primele ore la 4,32 lei, faţă de 4,31 lei, cursul anunţat ieri de BNR. . După ora 9, dolarul a revenit la 4,31 lei. Moneda americană a atins, pe 1 octombrie, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale, conform site-ului BNR – 4,3605 lei/dolar.
Lira sterlină a rămas vineri la 5,52 lei, aproape de nivelul din şedinţa precedentă. Pe 17 octombrie, moneda britanică a atins cel mai mare nivel din ultimele cinci luni în faţa leului (15 mai 2019). Pe 13 august 2019, moneda britanică a atins cel mai scăzut nivel din septembrie 2017: 5,0921 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,7615 lei/euro, 4,3137 lei/dolar, 5,5270 lei/liră sterlină, 4,3304 lei/franc elveţian.
ROBOR la trei luni a rămas la 2,97%.
ROBOR la şase luni a crescut la 3,06%, faţă de 3,05%, nivelul din şedinţa precedentă.
BNR a anunţat noul IRCC valabil de la 1 octombrie 2019: 2,66%, faţă de 2,63%, cel anunţat pe 1 iulie 2019.
ROBOR 2019 – IRCC BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%.
Aurul a scăzut vineri la 203,3805 lei pentru un gram, cea mai mică valoare din august 2019, faţă de 204,8362 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 3 septembrie 2019, aurul a atins un nou maxim istoric, 212,9744 lei pentru un gram, conform datelor disponibile pe site-ul BNR. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.