Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 12.12.2018
Euro rămâne la 4,65 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Pe 7 decembrie, moneda europeană a atins cel mai mic nivel din 18 septembrie 2018. Euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro.
Conform analiştilor de la CFA România, leul se va deprecia în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7087, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7526.
Băncile comerciale au anunţat pe 11 decembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,67 lei şi 4,72 lei.
Dolarul creşte la 4,11 lei, faţă de 4,08 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,6528 lei/euro, 4,0873 lei/dolar, 4,1373 lei/franc elveţian.
ROBOR la trei luni a rămas la 3,04%, acelaşi nivel de ieri, şi alaltăieri, cea mai mică valoare din ultimele şase luni şi jumătate (22 iunie 2018 când ROBOR 3M a fost 2,95%).
ROBOR la şase luni a scăzut la 3,34%, faţă de 3,35%, nivelul de ieri. Astfel, ROBOR 6M atinge cel mai scăzut nivel din ultimele cinci luni. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.
Din luna septembrie şi până în prezent, BNR a injectat aproape fără excepţie, săptămânal, lichidităţi în piaţă de la 5 miliarde de lei până la 17 miliarde de lei. Recent, unul dintre oficialii băncii centrale a declarat că această politică va continua. Motivul? Politica de întârziere a plăţilor facturilor dusă de Ministerul Finanţelor şi lipsa de lichidităţi a celor şapte bănci care au cumpărat prea multe titluri de stat. Două dintre ele sunt bănci mari din top cinci la nivel bancar, restul fiind bănci mici cu o cotă de piaţă de 1% din sistem sau chiar mai puţin.
Aurul a fost cotat la 163,9719 lei pentru un gram şi atinge un nou maxim al ultimelor cinci luni şi jumătate (21 iunie 2018).