Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 13.09.2019
Euro a crescut, în primele ore ale zilei, la 4,74 lei, faţă de 4,73 lei, cursul anunţat ieri de BNR, când a atins cea mai ridicată valoare în faţa leului din 3 iunie 2019. După ora 8, moneda europeană a revenit la 4,73 lei.Pe 24 iulie 2019, euro a atins cea mai scăzută valoare în faţa leului din 10 iunie 2019 (4,7194 lei faţă de 4,7182 lei). Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro.
Băncile comerciale au anunţat pe 12 septembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,76 lei şi 4,80 lei.
Dolarul scade la 4,28 lei, faţă de 4,29 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Pe 3 septembrie dolarul a atins cea mai ridicată valoare din 4 ianuarie 2017. Pe 24 iunie, moneda americană a atins cel mai mic nivel în faţa leului din 1 februarie 2019. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.
Lira sterlină a scăzut ieri la 5,29 lei, faţă de 5,30 lei, cursul anunţat în şedinţa precedentă de BNR, când a atins cel mai ridicat nivel din 20 iunie 2019. Pe 13 august 2019, moneda britanică a atins cel mai scăzut nivel din septembrie 2017: 5,0921 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,7363 lei/euro, 4,2946 lei/dolar, 5,2937 lei/liră sterlină, 4,3363 lei/franc elveţian.
ROBOR la trei luni a rămas la 3,05%.
ROBOR la şase luni a rămas la 3,13%.
BNR a anunţat noul IRCC valabil de la 1 iulie: 2,63%, faţă de 2,36%, cel anunţat pe 2 mai 2019.
ROBOR 2019 – IRCC BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%.
Aurul a crescut ieri la 207,7122 lei pentru un gram, faţă de 206,1038 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 3 septembrie 2019, aurul a atins un nou maxim istoric, 212,9744 lei pentru un gram, conform datelor disponibile pe site-ul BNR. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.