Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 18.04.2019
Euro rămâne la 4,76 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR şi de maximul istoric în faţa leului care a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. Moneda europeană a început să crească după Crăciun. Pe 24 decembrie 2018, euro a scăzut la cea mai mică valoare din 13 septembrie 2018 în faţa leului: 4,6413 lei/euro.
Cursul EUR/RON va creşte, în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7885, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8462, conform unei analize realizate de CFA România.
Băncile comerciale au anunţat pe 17 aprilie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,78 lei şi 4,83 lei.
Dolarul creşte la 4,23 lei, faţă de 4,21 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Moneda americană a atins pe 2 aprilie cea mai ridicată valoare din 14 aprilie 2017, în faţa monedei naţionale. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,7622 lei/euro, 4,2114 lei/dolar, 4,1761 lei/franc elveţian.
ROBOR la trei luni a crescut la 3,39%, faţă de 3,38%, nivelul de ieri şi a ajuns la cea mai ridicată valoare din 25 octombrie 2019. Pe 12 martie, ROBOR 3M a atins cel mai scăzut nivel (3,05%) din 23 ianuarie 2019 (3,03%). La 1 martie, indicele se afla la 3,28%. Pe 26 februarie, indicele la trei luni a atins cea mai ridicată valoare din 2 noiembrie 2018 (3,29%).
ROBOR la şase luni a stagnat la 3,42%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.
Aurul a scăzut la 172,6517 lei pentru un gram, faţă de 173,9977 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Este cea mai scăzută valoare atinsă de aur din 22 ianuarie 2019. Pe 20 februarie 2019, aurul a ajuns la 181,3376 lei/gram, cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani (182,4256 lei pentru un gram).