Euro creşte la 4,75 lei în prima zi a săptămânii – curs valutar interbancar 23.09.2019

Economica.net
23 09. 2019
100-lei-bani-0987654345678765_29279800

Euro creşte la 4,75 lei, faţă de 4,74 lei, cursul de vineri, când a atins cea mai ridicată valoare în faţa leului din 3 iunie 2019. Pe 24 iulie 2019, euro a atins cea mai scăzută valoare în faţa leului din 10 iunie 2019  (4,7194 lei faţă de 4,7182 lei). Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. 

FMI a subliniat într-un raport, că „ar fi necesară o flexibilizare ceva mai mare a cursului de schimb”, modelele sale sugerând o supraevaluare a cursului de schimb (efectiv) real de până la 10%, după cum precizează economistul şef al ING Bank, Ciprian Dascălu, în analiza sa zilnică. O fluctuaţie mai mare a leului ar putea fi şi o soluţie pentru BNR, căreia FMI i-a recomandat în raportul de săptămâna trecută o continuare a înăspririi politicii monetare, dincolo de controlul strict al lichidităţii. Leul este foarte stabil, în ciuda provocărilor din această perioadă. O ajustare către cursul real l-ar putea duce la un nivel de 5,2 lei, ipotetic, dacă aplicăm deprecierea maximă de 10%

Băncile comerciale au anunţat pe 23 septembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,77 lei şi 4,82 lei.

Dolarul creşte la 4,33 lei, faţă de 4,29 lei, cursul anunţat vineri de BNR. Pe 3 septembrie dolarul a atins cea mai ridicată valoare din 4 ianuarie 2017. Pe 24 iunie, moneda americană a atins cel mai mic nivel în faţa leului din 1 februarie 2019. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Lira sterlină a crescut vineri la 5,37 lei 5,34 lei, şi a atins cel mai ridicat nivel din 30 mai 2019. Pe 13 august 2019, moneda britanică a atins cel mai scăzut nivel din septembrie 2017: 5,0921 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,7432 lei/euro, 4,2921 lei/dolar, 5,3799 lei/liră sterlină, 4,3319 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a rămas la 3,06%.

ROBOR la şase luni a rămas la 3,14%.

BNR a anunţat noul IRCC valabil de la 1 iulie: 2,63%, faţă de 2,36%, cel anunţat pe 2 mai 2019.

ROBOR 2019 – IRCC  BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%.

Aurul a crescut vineri la 207,5291 lei pentru un gram, faţă de 206,2276 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 3 septembrie 2019, aurul a atins un nou maxim istoric, 212,9744 lei pentru un gram, conform datelor disponibile pe site-ul BNR. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.