Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 29.04.2020
Euro rămâne la 4,84 lei, aproape de cursul anunțat în şedinţa precedentă de BNR. Pe 17 martie, euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului: 4,8448 lei/euro.
Pe 19 martie 2020, moneda europeană a crescut pe piaţa interbancară până la 4,87 lei. Pe 21 februarie 2020, euro a depăşit pentru prima dată pragul de 4,8 lei la cursul de referinţă anunţat de BNR şi a atins, la acel moment, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale. De atunci, moneda unică europeană nu a mai scăzut sub acest prag, ba chiar l-a depăşit de mai multe ori şi a atins în mai multe rânduri recorduri în faţa leului.
Dolarul a crescut la 4,46 lei, faţă de 4,45 lei, nivelul anunţat în şedinţa precedentă de la BNR. Pe 23 martie, dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,5316 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,8436 lei/euro, 4,4520 lei/dolar, 5,5638 lei/liră sterlină, 4,5744 lei/franc elveţian.
Lira sterlină a crescut ieri la 5,56 lei, faţă de 5,54 lei, cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.
ROBOR la trei luni a rămas ieri la 2,50%.
ROBOR la şase luni a scăzut ieri la 2,57%, faţă de 2,58%, nivelul din şedinţa precedentă, şi atinge cel mai scăzut nivel din 2 mai 2018 încoace.
Aurul a scăzut ieri la 244,6873 lei pentru un gram, faţă de 246,2282 lei pentru un gram. Pe 24 aprilie, aurul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 249,9219 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.