Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 5.03.2020
Euro rămâne la 4,80 lei, aproape de cursul anunțat ieri de BNR. A fost a noua şedinţă consecutivă în care euro stă peste pragul de 4,8 lei la cursul BNR şi în care a atins de mai multe ori cele mai mari valori din istorie în faţa leului. Euro a atins cel mai mare nivel din istorie în faţa monedei naţionale pe 28 februarie 2020: 4,8127 lei/euro.
Citește și Analişti: Fără corecţii bugetare leul îşi va continua deprecierea. Cotaţiile sunt de 4,85 de lei la final de an, dar corecţiile nu sunt excluse
Dolarul rămâne la 4,31 lei, aproape de cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă. Dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului pe 21 februarie 2020: 4,4462 lei.
Băncile comerciale au anunţat pe 4 martie, cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,84 lei şi 4,88 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,8057 lei/euro, 4,3126 lei/dolar, 5,5187 lei/liră sterlină, 4,5143 lei/franc elveţian.
Lira sterlină a scăzut ieri la 5,51 lei, faţă de 5,53 lei, cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.
ROBOR la trei luni a scăzut ierila 2,89%, faţă de 2,94%, nivelul din şedinţa precedentă, şi a atins cea mai mică valoare din 16 ianuarie 2019 încoace când cotaţia ROBOR 3M a fost de 2,87%.
ROBOR la şase luni a scăzut ieri la 3,04%, faţă de 3,05%, şi a ajuns la cel mai mic nivel din 19 iunie 2018 încoace.
Aurul a crescut ieri la 227,7276 lei pentru un gram, faţă de 222,4340 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Aurul a atins cel mai mare nivel din istorie în faţa leului pe 24 februarie 2020: 240,4606 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.