Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 31.10.2018

Economica.net
31 10. 2018
100-lei-bani-0987654345678765_29279800

Euro rămâne la 4,66 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Moneda europeană a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro. 

Băncile comerciale au anunţat pe 31 octombrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,68 lei şi 4,74 lei.

Dolarul creşte la 4,11 lei, faţă de 4,10 lei, cursul anunţat ieri de BNR când a atins cea mai ridicată valoare din 22 iunie 2017. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,6665 lei/euro, 4,1080 lei/dolar, 4,0986 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a scăzut la 3,31%, faţă de 3,32%, nivelul de ieri.  Este a patra şedinţă consecutivă de scădere pentru indicele ROBOR 3M, după ce săptămâna trecută a crescut de patru ori în cinci şedinţe. Joi, 25 octombrie ROBOR 3M a atins cea mai ridicată valoare din 6 august 2018. 

ROBOR la şase luni a rămas la 3,53%. Joi, ROBOR 6M a atins cea mai ridicată valoare din 5 martie 2014 (3,58%, faţă de 3,61%). Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Banca Naţională a României a injectat, luni, în piaţa bancară, 16,65 miliarde de lei, printr-o operaţiune de tip repo cu scadenţa la 7 zile, la o dobândă de 2,5% pe an, egală cu dobânda cheie.

Aurul a fost cotat vineri la 161,1900 lei pentru un gram, în scădere uşoară faţă de cotaţia precedentă. Vineri, 26 octombrie 2018, metalul preţios a atins cea mai ridicată valoare din 25 iunie 2018.