Leu se apreciază. Curs valutar: 4,4625 lei/euro

Economica.net
07 06. 2012
bani__monede__euro_07635600_02968700

Moneda naţională se tranzacţiona la cotaţii uşor peste 4,46 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de joi, într-o piaţă dominată de ordine comerciale de cumpărare de euro, potrivit dealerilor.

Primele schimburie ale zilei au dus cotaţiile până la un minim de 4,4565 lei/euro, în scădere faţă de nivelul de miercuri seară, când euro era schimbat pentru 4,4625 – 4,4640 lei.

Ulterior, cererea comercială de euro a întors cursul peste 4,46 lei/euro, potrivit dealerilor, iar în jurul orei 10:20 schimburile se realizau la 4.4610 – 4.4630 lei/euro.

Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4642 lei pentru un euro şi de 3,5691 lei pentru un dolar.