Leul se apreciază masiv: Euro scade sub 4,56 lei
Leul s-a apreciat pe fondul unor vânzări semnificative de valută, jucătorii străini închizând din poziţii după ce în piaţă a fost introdus un ordin comercial important, iar cursul a atins un minim de 4,5630 lei/euro, însă dealerii nu exclud şi o prezenţă discretă a BNR.
La deschidere, jucătorii nu au reacţionat vizibil la rezultate parţiale anunţate de BEC, care indicau prezenţă la referendum de 46,13%, ceea ce ar face ca destituirea preşedintelui să nu fie validă.
În debut, cursul se situa la 4,6030 – 4,6050 lei/euro, în scădere faţă de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când euro era cotat la 4,6050 – 4,6070 lei/euro.
După prima oră de tranacţionare, cotaţiile au continuat să coboare, iar minimul a fost de 4,5630 lei/euro.
„Şi-au închis poziţiile o parte din jucătorii care pariau pe deprecierea leului. Volumele transferate sunt destul de ridicate. Deşi mulţi se aşteptau la un asemenea rezultat al referendumului, exista un risc de fraudă”, a spus un dealer.
Reprezentantul unei bănci mari de pe piaţă a confirmat că au existat volume mai mari de vânzare de euro, dar a precizat că acestea au apărut în urma unui ordin comercial semnificativ, care apoi s-a propagat în piaţă. Pe acest trend, mai mulţi străini au închis unele poziţii.
Pe de altă parte, economistul ING Bank, Vlad Muscalu, este de părere că evoluţia ar putea fi susţinută şi de o intervenţie indirectă a băncii centrale.
„Poate banca centrală consideră să intervină când situaţia este mai calmă. Nu cred că pentru piaţă era important ca Băsescu să se întoarcă, jucătorii străini criticând în special modul brutal în care s-au luat unele decizii. Pe termen scurt leul ar putea să se mai aprecieze uşor, însă pe termen lung tensiunile politice ar putea reveni”, a spus Muscalu.
Vineri, Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,6118 lei/euro şi 3,7575 lei pentru un dolar.