Leul se depreciază semnificativ. Euro sare de 4,54 lei
Moneda naţională s-a depreciat după primele transferuri de joi, iar cotaţiile au urcat uşor peste 4,54 lei/euro, într-o piaţă liniştită, cu volume reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor.
La deschidere, euro era schimbat pentru 4,5320 – 4,5330 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, de 4,5315 – 4,5329 lei/euro.
Ulterior, cursul a început să urce uşor, iar în jurul orei 10:15, operaţiunile se perfectau la 4,5400 – 4,5425 lei/euro.
Ieri, Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,5262 lei/euro şi 3,5000 lei/dolar.