Leul se depreciază. Euro sare de 4,52 lei
Cursul de schimb a fluctuat foarte uşor în jurul nivelului de 4,52 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare, într-o piaţă liniştită şi cu volume de tranzacţionare în media celor înregistrate în perioada similară a sesiunilor precedente.
La deschidere, euro a fost tranzacţionat la 4,5200 lei/euro, în imediata apropiere a nivelurilor de joi din jurul orei 16:30, de 4,5200 – 4,5210 lei/euro.
Ulterior, în prima oră cotaţiile au fluctuat foarte uşor, astfel că nivelul minim tranzacţionat a fost de 4,5190 lei/euro, iar maximul a fost la 4,5220 lei/euro.
În jurul orei 10:20, euro era cotat la 4,5195 – 4,5200 lei.
Ieri, Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,5156 lei/euro şi 3,5451 lei/dolar.