Euro a scăzut la 4,57 lei – curs valutar interbancar 4.10.2017

Economica.net
04 10. 2017
100_lei_bani_3356_35109300

Euro a deschis ziua la 4,58 lei, aproape de cursul BNR anunţat ieri când a atins cel mai scăzut nivel din ultima lună şi jumătate (17 august 2017).  După ora 11.30, euro a scăzut la 4,57 lei pe piaţa interbancară. Pe 29 octombrie, moneda europeană a atins din nou maximul ultimilor cinci ani – 4,5991 lei. Mai precis, leul nu mai atinsese o valoare atât de scăzută din 3 august 2012 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,6481 lei/euro.

Citeşte şi Indicele Robor 3M a crescut şi astăzi şi a ajuns la 1,8%, cel mai ridicat nivel din 25 noiembrie 2014

Dolarul scade la 3,89 lei, faţă de 3,90 lei, cursul de ieri anunţat de BNR. Pe 29 august, moneda americană a atins minimul ultimilor doi ani şi şapte luni (13 ianuarie 2015 – 3,8009 lei/dolar. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,5860 lei/euro, 3,9050 lei/dolar, 4,0030 lei/franc elveţian.