Cum începe leul săptămâna – curs valutar interbancar 25.06.2018

Euro începe săptămâna la 4,66 lei, uşor sub cursul BNR anunţat vineri.
Economica.net - lun, 25 iun. 2018, 05:05
Cum începe leul săptămâna - curs valutar interbancar 25.06.2018

Euro rămâne la 4,66 lei, aproape de cursul BNR de vineri. Moneda europeană a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro. Vineri, cursul BNR a fost de 4,6686 lei/euro.

Băncile comerciale au anunţat pe 22 iunie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,6930 lei şi 4,7420 lei.

Dolarul rămâne la 4,00 lei aproape de cursul anunţat vineri de BNR când moneda americană s-a depreciat cu cinci bani (1,21%), faţă de 4,05 lei cursul anunţat joi când moneda americană a atins cel mai ridicat nivel din 27 iulie 2017 (4,0522 lei/dolar). Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,6686 lei/euro, 4,0026 lei/dolar, 4,0461 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a crescut astăzi la 3,13%, maximul ultimilor patru ani şi o lună, faţă de 3,09%, în şedinţa de vineri. Mai precis, este cea mai ridicată valoare din 7 mai 2014, când ROBOR la trei luni a fost cotat la 3,16%.

ROBOR la şase luni a crescut la 3,20%, faţă de 3,16% vineri, şi atinge un nou maxim al ultimilor patru ani (15 mai 2014 când BNR a anunţat un nivel de 3,20%). Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Aurul a fost cotat la 163,3962 lei pentru un gram, în scădere faţă de şedinţa precedentă. Metalul preţios a atins maximul ultimelor opt luni şi jumătate pe 29 mai 2018: 169,0228 lei pentru un gram.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, estimarea de creştere economică pentru acest an, pe fondul unul declin......
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ...
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...