Cum începe leul săptămâna – curs valutar interbancar 13.08.2018

Economica.net
13 08. 2018
100-lei-bani-0987654345678765_29279800

Euro rămâne la 4,65 lei, aproape de cursul anunţat vineri de BNR când moneda europeană a atins cea mai ridicată valoare din 17 iulie 2018. Pe 3 august, leul a atins cea mai ridicată valoare în faţa monedei europene din noiembrie 2017 până în prezent – 4,6206 lei/euro.  Euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro. 

Băncile comerciale au anunţat pe 10 august cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,67 lei şi 4,73 lei.

Dolarul creşte la 4,09 lei, faţă de 4,05 lei, cursul anunţat vineri de BNR când moneda americană a atins cea mai ridicată valaore din 26 iunie 2017 (4,0906 lei). Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,6567 lei/euro, 4,0594 lei/dolar, 4,0811 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a scăzut la 3,28%, faţă de 3,30%, cotaţia de vineri. Este cea mai scăzută valoare din  3 iulie 2018 când BNR a anunţat o cotaţie de 3,27%.

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,43%, faţă de 3,44%, nivelul de vineri. Este cel mai scăzut nivel din 4 iulie 2018 când cotaţia BNR a fost de 3,39%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Pe 3 august 2018, ROBOR 3M era cotat la 3,47%, iar ROBOR 6M era la 3,53%.

La sfârşitul lunii mai (31 mai 2018), ROBOR 3M era cotat la 2,94%, iar indicele ROBOR 6M era situat la 3,00%.

Aurul a fost cotat la 158,0421 lei pentru un gram, în creştere faţă de şedinţa precedentă.