Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 27.05.2015
Euro scade la 4,44 lei, faţă de 4,46 lei, cât a fost cursul anunţat ieri de BNR. Moneda europeană a atins ieri maximul ultimelor patru luni, la cursul oficial al băncii centrale. Presiunile exercitate pe piaţă asupra monedei naţionale ar putea slăbi poziţia acesteia până la 4,48 lei / euro, în săptămânile următoare. Nu este vorba însă, de o tendinţă de depreciere a leului pe termen mai lung, potrivit analiştilor tehnici ai Erste Bank.
Dolarul scade uşor la 4,06 lei, faţă de 4,09 lei, cursul de referinţă anunţat ieri de BNR, când moneda americană a atins maximul ultimei luni în faţa leului. În primele ore ale dimineţii, dolarul a ajuns la 4,10 lei, pe piaţa interbancară.
Moneda românească a pierdut peste 3,4 % din valoarea sa faţă de dolarul american numai în zilele de luni şi marţi, dar căderea nu este cauzată de evenimente de pe piaţa valutară românească, ci de evoluţiile de pe piaţa globală, potrivit analiştilor consultaţi de ECONOMICA.NET.
Specialiştii de la XTB România spun că dolarul ar putea creşte până la 4,4 lei în lunile următoare, iar tendinţa ar putea dura şi anul viitor.
Francul elveţian scade la 4,29 lei, faţă de 4,31 lei cât a fost ieri cursul anunţat de Banca Naţională când moneda elveţiană a atins maximul ultimei luni.
*Datele sunt valabile pentru ora 10.50, 27 mai 2015.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,4630 lei/euro, 4,3190 lei/franc elveţian şi 4,0924 lei/dolar.