Euro a scăzut în această dimineaţă pe piaţa interbancară şi a deschis ziua la 4,44 lei, faţă de 4,45 lei, cursul anunţat ieri de BNR când moneda europeană a atins minimul ultimelor trei săptămâni. Euro nu a mai atins o valoare atât de scăzută în faţa leului din 5 iunie 2015, când Banca Naţională a anunţat un curs de referinţă de 4,4433 lei. După ora 8, euro a urcat la 4,45 lei.
Euro a început ziua de ieri la 4,47 lei, pe piaţa interbancară, după care a început să se deprecieze.
Francul rămâne la 4,24 lei, aproape de cursul anunţat ieri de Banca Naţională când moneda elveţiană a atins minimul ultimelor două săptămâni. Francul elveţian a deschis săptămâna la 4,29 lei, iar în următoarele două şedinţe a ajuns la 4,28 lei.
Dolarul scade la 3,97 lei, faţă de 3,99 lei, cursul de referinţă anunţat ieri de banca centrală. Moneda americană a început săptămâna la 3,95 lei, la cursul BNR, iar în următoarele zile s-a depreciat până la 3,98 lei şi 3,99 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4563 lei/euro, 4,2490 lei/franc elveţian şi 3,9902 lei/dolar.