Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 20.01.2016
Euro rămâne la 4,53 lei, aproape de cursul anunţat de ieri de la BNR când moneda europeană a stat pentru a patra şedinţă consecutivă la nivelul de 4,53 lei. Pe 14 ianuarie 2016, euro s-a aproapiat de maximumul ultimilor doi ani şi a ajuns la 4,5380 lei. Pe 29 decembrie, euro a atins maximul ultimului an şi unsprezece luni: 4,5381 lei. Mai precis, euro nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 27 ianuarie 2014 când banca centrală a anunţat un curs de referinţă de 4,5400 lei/euro.
Dolarul scade la 4,13 lei, faţă de 4,17 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Pe 6 ianuarie, moneda americană a crescut până aproape de maximul istoric (4,2141 lei) atins pe 3 decembrie 2015 (4,2220 lei).
Francul rămâne la 4,13 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Pe 24 decembrie 2015, moneda elveţiană a ajuns la maximul ultimelor cinci luni. Mai precis, francul nu a mai ajuns la o valoare atât de ridicată în faţa leului din 24 iulie 2015 când BNR a anunţat un curs de 4,2042 lei.
*Datele sunt valabile pentru ora 7.50, 20 ianuarie 2015.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,5349 lei/euro, 4,1392 lei/franc elveţian şi 4,1704 lei/dolar.