Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 4.02.2016
Euro rămâne la 4,51 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Marţi 2 februarie, moneda europeană a atins minimul ultimei luni şi jumătate. Mai precis, euro nu a mai atins o valoare atât de scăzută din 17 decembrie 2015 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4994 lei/euro.
Dolarul scade la 4,07 lei, faţă de 4,12 lei, cursul anunţat ieri de BNR când dolarul a ajuns ieri la cea mai scăzută valoare în faţa leului din 28 decembrie 2015. BNR a anunţat atunci un curs de referinţă de 4,1190 lei/dolar. Pe 6 ianuarie, dolarul a crescut până aproape de maximul istoric (4,2141 lei) atins pe 3 decembrie 2015 (4,2220 lei).
Francul scade la 4,04 lei faţă de 4,06 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Moneda elveţiană a atins marţi 2 februarie minimul ultimelor trei luni şi jumătate. Francul nu a mai ajuns la un nivel atât de scăzut în faţa leului din 13 octombrie 2015 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,0409 lei/franc.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,5137 lei/euro, 4,0633 lei/franc elveţian şi 4,1296 lei/dolar.