Euro sare la 4,51 lei – curs valutar interbancar 10.10.2016
Euro creşte la 4,51 lei, faţă de 4,49 lei, cursul anunţat vineri de BNR când a atins maximul ultimelor trei luni. Mai precis, moneda europeană nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 8 iulie 2016 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,5157 lei/euro. Euro a atins cel mai slab nivel din ultimele două luni în faţa leului pe 19 septembrie (4,4464 lei faţă de 4,4444 lei – 25 iulie 2016).
Foto: Bloomberg
Dolarul scade la 4,03 lei, faţă de 4,04 lei, cursul de vineri anunţat de BNR când a atins un nou maxim al ultimelor două luni. Mai precis, moneda americană nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 27 iulie 2016 (4,0634 lei). Pe 23 august, dolarul a atins minimul ultimelor trei luni şi trei săptămâni (4 mai 2016): 3,9351 lei
Francul creşte la 4,12 lei, faţă de 4,11 lei, cursul anunţat vineri de BNR când a atins maximul ultimei luni şi trei săptămâni. Mai precis, francul nu a atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 18 august 2016 când BNR a anunţat un curs de 4,1245 lei/franc. Moneda elveţiană a atins minimul ultimelor trei luni şi jumătate pe 9 septembrie (4,0587 lei). Mai precis, nu a mai atins o valoare atât de scăzută în faţa leului din 20 mai 2016 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,0550 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,4949 lei/euro, 4,1160 lei/franc elveţian şi 4,0411 lei/dolar.