Leul a fost stabil în sesiunea de marţi; cursul a oscilat aproape de 4,47 lei/euro la finalul zilei

Moneda naţională a înregistrat oscilaţii reduse în sesiunea interbancară de marţi, într-o piaţă cu lichiditate sub media transferurilor din sesiunile precedente, iar la finalul zilei schimburile se perfectau aproape de 4,47 lei/euro, spun dealerii.
Economica.net - mar, 18 dec. 2012, 16:12
Leul a fost stabil în sesiunea de marţi; cursul a oscilat aproape de 4,47 lei/euro la finalul zilei

În jurul orei 16:30, operaţiunile se perfectau la 4,4685 – 4,4705 lei/euro, uşor sub cotaţiile de la aceeaşi oră de luni, de 4,4715 – 4,4740 lei/euro.

La deschiderea şedinţei, euro a fost tranzacţionat la 4,4704 lei, iar pe parcursul sesiunii a oscilat în intervalul 4,4650 – 4,4755 unităţi.

Analiştii ING estimau marţi dimineaţă că rata de schimb va oscila marţi între 4,46 lei/euro şi 4,48 lei/euro, întrucât se aşteptau ca potenţialele intrări ale investitorilor străini în titluri de stat în lei să fie contrabalansate de cererea comercială pentru valută.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,4672 lei/euro, cu doar 0,03 bani mai jos faţă de luni, însă a ajuns la un nou minim din ultimele trei luni şi două săptămâni.

O paritate oficială mai redusă decât cea de marţi a fost publicată de banca centrală la 31 august, când euro a fost la 4,4595 lei. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4675 lei/euro.

Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu dolarul, cursul de referinţă coborând 0,74 bani, la 3,3880 lei/dolar, de la 3,3954 lei/dolar luni. Astfel, paritatea oficială atinge cel mai redus nivel din 8 mai, dată când dolarul a fost la 3,3850 lei.

Totodată, a scăzut rata de referinţă pentru francul elveţian, de la 3,6990 lei/franc la 3,6985 lei/franc, coborând la minimul pentru ultimele trei luni. Un curs oficial mai redus decât cel de marţi a fost afişat de BNR la 17 septembrie, când francul a fost la 3,6984 lei.

Dobânzile practicate marţi de băncile comerciale pentru sumele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) pe termen de o zi au scăzut la 4,65% – 5,15% pe an, după ce luni au fost la 5,19% – 5,69% pe an. În scădere uşoară sunt şi dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, care au ajuns la 5,01% – 5,51% pe an, de la nivelurile de luni, de 5,28% – 5,78% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme de stat în casă de Crăciun în București. Va ploua însemnat cantitativ în următoarele două zile
Vreme de stat în casă de Crăciun în București. Va ploua însemnat cantitativ în următoarele două zile
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, în următoarele două zile, iar vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55...60 km/h....
Record anual la BVB. Românii au investit 3,3 miliarde de euro în titlurile de stat pentru populație FIDELIS
Record anual la BVB. Românii au investit 3,3 miliarde de euro în titlurile de stat pentru populație FIDELIS
Prin intermediul celor șase oferte derulate în acest an la BVB, Ministerul Finanțelor a atras de la populație o sumă ...
A fost promulgată legea prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanțe
A fost promulgată legea prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanțe
Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada de la data intrării ...
UniCredit Bank listează la BVB o emisiune de obligațiuni de 750 milioane lei
UniCredit Bank listează la BVB o emisiune de obligațiuni de 750 milioane lei
UniCredit Bank, parte a grupului UniCredit si una dintre cele mai mari institutii bancare din Romania, listeaza la Bursa ...