Leul continuă să se aprecieze. Curs BNR: 4,4852 lei/euro

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a continuat să scadă, pentru a patra şedinţă consecutiv, şi a ajuns la 4,4852 lei/euro, atingând astfel un nou nivel minim al ultimelor şase săptămâni.
Economica.net - vin, 17 aug. 2012, 10:49
Leul continuă să se aprecieze. Curs BNR:  4,4852 lei/euro

Paritatea afişată vineri este cu 0,72 bani sub nivelul de joi, de 4,4924 lei/euro.

Un curs oficial inferior celui de vineri fost publicat de BNR la 5 iulie, când euro a fost cotat la 4,4796 lei. Astfel, leul s-a întârit cu 3,5% faţă de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat în urmă cu două săptămâni, din cauza tensiunilor politice.

Raportat la nivelul record, leul a pierdut până la 4,4% de la începutul lunii iulie, din cauza turbulenţelor politice. Atunci s-a declanşat procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Pentru dolar cursul de vineri s-a plasat la 3,6250 lei/dolar, în scădere cu 3,61 bani, iar cursul pentru franc a coborât cu 0,61 bani, de la 3,7405 lei/franc la 3,7344 lei/franc.

La deschiderea şedinţei interbancare euro a fost cotat la 4,4790 – 4,4810 lei, cu 0,15 – 0,25 bani peste cotaţiile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4765 – 4,4795 lei/euro.

Ulterior, cursul a început să scadă uşor, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse. Astfel, în prima parte a zilei, cursul a atins un minim de 4,4760 lei/euro, după care cererea comercială de euro a urcat uşor cotaţiile până la un maxim de 4,4895 lei/euro.

La ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era cotat la 4,4855 – 4,4870 lei, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare.

„Este greu de spus dacă BNR este din nou în piaţă, pentru că volumele de tranzacţionare sunt foarte reduse”, a afirmat un dealer.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi scăzut la 4,73% – 5,23% pe an, după ce joi au fost de 5,72% – 6,22% pe an. Totodată, pentru sumele plasate pe termen de o săptămână dobânzile au coborât la 4,93% – 5,43% pe an, faţă de cele de joi, de 5,72% – 6,22% pe an.

„Se pare că Ministerul Finanţelor vinde euro BNR şi cumpără lei pentru ca apoi să facă plăţi în lei. Astfel, în piaţă intră sume noi de bani, iar asta a dus la scăderea dobânzilor”, a afirmat dealerul.

Randamentele au depăşit în ultimele zile rata de politică monetară, de 5,25% pe an, ca urmare a deciziei BNR de a reduce sumele pe care le împrumută băncilor comerciale prin licitaţia repo.

Te-ar mai putea interesa și
Gaze: Blocul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească ar putea avea același impact ca Neptun Deep – Christina Verchere, CEO OMV Petrom
Gaze: Blocul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească ar putea avea același impact ca Neptun Deep – Christina Verchere, ...
Perimetrul Han Asparuh din Bulgaria, operat de OMV Petrom, ar putea avea același impact pentru Bulgaria și țările vecine la fel ca blocul Neptun Deep din România, a declarat Christina Verchere,......
Dragoș Pîslaru: Circa 17.000 de proiecte finanțate prin PNRR vor fi puse într-o bază de date indexabilă și monitorizată printr-un sistem semafor
Dragoș Pîslaru: Circa 17.000 de proiecte finanțate prin PNRR vor fi puse într-o bază de date indexabilă și monitorizată ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va introduce o raportare de tip date deschise, cu toate proiectele ...
Tranzacție pe piața de soliții IT destinate HoReCa. Compania românească Bit Soft a fost cumpărată de canadienii de la Volaris
Tranzacție pe piața de soliții IT destinate HoReCa. Compania românească Bit Soft a fost cumpărată de canadienii de ...
Bit Soft, un furnizor de top de soluții integrate pentru industria ospitalității în România, Ungaria, Franța și Bulgaria, ...
Metrorex, evacuată din sediul central din Palatul CFR – Club Feroviar
Metrorex, evacuată din sediul central din Palatul CFR – Club Feroviar
Societatea Metrorex va trebui să părăsească sediul central din Palatul CFR pe care îl ocupă încă de la înființarea ...