Euro trece pragul de 4,42 lei. Cursul, la doar un pas de maximul anului 2013
![moneda_leu_87493800](https://media-beta.romaniatv.net/unsafe/1280x720/smart/filters:contrast(5):format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2012/07/moneda_leu_87493800-560x420.jpg)
Cursul de schimb a fluctuat uşor peste 4,42 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de joi, într-o piaţă liniştită şi în care volumele de tranzacţionare au fost reduse.
La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,4220 – 4,4250 lei, uşor peste cotaţiile de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,4210 – 4,4220 lei/euro.
În prima oră cursul a fluctuat foarte uşor, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse, astfel că la scurt timp după ora 10:00 băncile cotau euro la 4,4220 – 4,4230 lei.
Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu un ban, la 4,4179 lei/euro, şi a atins un nou maxim al ultimelor zece săptămâni. Un curs mai mare decât cel de miercuri a fost anunţat de banca centrală la 7 ianuarie, când euro a fost la 4,4223 lei/euro.