Leul e pe val – Cel mai mic euro din ultima lună şi jumătate. Dolarul scade cu peste 2% (10 bani) – curs BNR 26.10.2022

Curs BNR miercuri, 26.10.2022 - Leul s-a apreciat semnificativ în faţa principalelor valute. BNR a anunţat, miercuri, 26 octombrie 2022, un curs de referinţă de 4,8793 lei/euro, 4,8676 lei/dolar, 5,6349 lei/liră sterlină, 4,9194 lei/franc elveţian. Euro scade în continuare şi atinge, în faţa leului, cel mai mic nivel din 8 septembrie şi până acum. La începutul lunii octombrie, moneda europeană se afla la 4,9480 lei - 4,9490 lei, aproape de maximul istoric înregistrat în faţa leului, la cursul anunţat de banca centrală. Dolarul a scăzut cu peste 2% (10 bani) în faţa leului şi a trecut, din nou, sub nivelul monedei europene, la cursul BNR.
Ion Dobreanu - mie, 26 oct. 2022, 13:12
Leul e pe val - Cel mai mic euro din ultima lună şi jumătate. Dolarul scade cu peste 2% (10 bani) - curs BNR 26.10.2022

Curs valutar – Euro a început ziua la valori cuprinse între 4,8964 – 4,9125 lei. Cursul BNR anunţat miercuri, 26 octombrie 2022, a fost de 4,8793 lei/euro, cel mai mic nivel din 9 septembrie 2022 şi până acum. Banca Naţională a anunţat în şedinţa precedentă un curs de 4,9038 lei/euro. Moneda europeană a atins, pe 22 septembrie 2021, cel mai mare nivel din istorie, în faţa leului, la cursul BNR (4,9495 lei).

Dolarul a scăzut azi la 4,86 lei, faţă de 4,96 lei, nivelul precedent de la BNR. Moneda americană a atins cel mai mare nivel din istorie în faţa leului anunţat la cursul de referinţă al Băncii Naţionale pe 28 septembrie 2022 (5,1794 lei).

Lira sterlină a crescut azi la 5,63 lei, faţă de 5,62 lei,  cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat în şedinţa precedentă un curs de referinţă de 4,9038 lei/euro, 4,9684 lei/dolar, 5,6220 lei/liră sterlină, 4,9551 lei/franc elveţian.

ROBOR  la trei luni a crescut la 8,21%, faţă de 8,20%, nivelul din şedinţa precedentă, şi a atins cea mai ridicată valoare din ultimii 12 ani şi 9 luni (29 ianuarie 2010). ROBOR 3M a spart pragul de 8% pe 1 august 2022 şi a atins cea mai ridicată valoare din 1 februarie 2010 (record al ultimilor 12 ani şi jumătate,  8,14%, 8 august 2022).

ROBOR la şase luni a crescut la 8,31%, faţă de 8,30%, nivelul din şedinţa precedentă şi a atins cel mai mare nivel din ultimii 12 ani şi 9 luni (1 februarie 2010). ROBOR 6M a depăşit pragul de 8% pe 29 iulie 2022 şi a atins cea mai ridicată valoare din 1 februarie 2010 încoace pe 9 august 2022  (record al ultimilor 12 ani şi jumătate, 8,27%, 9 august 2022).

La începutul anului 2022, ROBOR 3M se afla la 3,02%, iar ROBOR 6M era la 3,14%.

Citeşte şi

 

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

IRCC (indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor), reglementat de OUG 19/2019, este de 4,06% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul 2 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 2,65%.

BNR a decis în luna octombrie majorarea ratei dobânzii de politică monetară la 6,25% pe an, de la 5,50%. 

Aurul a scăzut la 261,3694 lei pentru un gram, faţă de 262,0480 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Aurul a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului, la cursul BNR, pe 7 martie 2022: 293,9846 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Datele pentru cursul BNR au ca sursă site-ul oficial al Băncii Naţionale a României, iar cele pentru cursul valutar interbancar au ca sursă bloomberg.com.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...