Leul îşi continuă deprecierea. Euro a ajuns la 4,5400 lei/euro pe interbancar

Economica.net
06 07. 2012
leu--bani_33907500

Cursul a depăşit încă din prima oră precedentul record pe piaţa interbancară, înregistrat pe 25 mai. Atunci, după închiderea sesiunii de la Bucureşti paritatea a urcat la 4,5000 lei/euro pe pieţele externe.

În primele minute ale şedinţei de vineri, euro a fost la 4,5000 – 4,5025 lei, iar la ora 15:40 cursul a atins un maxim de 4,5400 lei/euro.

La scurt timp după atingerea recordului, băncile cotau euro la 4,5400 – 4,5420 lei, cu 5,25 bani peste ultimele cotaţii de joi, de 4,4875 – 4,4895 lei/euro.

Cursul de referinţă leu/euro anunţat vineri de BNR a atins un nou maxim istoric, de 4,5142 unităţi, iar rata oficială pentru dolar a bătut un nou record şi a urcat la 3,6480 lei/dolar.

Cotaţia leu/euro a început să crească de marţi, ca urmare a intensificătii aversiunii la risc a investitorilor pe fondul tensiunilor politice dintre USL şi PDL, care au culminat cu propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Dezbaterea şi votul din Parlament asupra cererii USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu vor începe la ora 17:00.