Leul pe interbancar. Cursul de schimb a fluctuat uşor peste 4,52 lei/euro

Economica.net
06 11. 2012
moneda_leu_87493800

La deschidere euro a fost cotat la 4,5240 – 4,5260 lei, uşor peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,5225 – 4,5245 lei/euro.

În prima oră cotaţiile au fluctat uşor peste 4,52 lei/euro, iar nivelul maxim tranzacţionat a fost de 4,5270 lei/euro, în timp ce minimul a fost de 4,5225 lei/euro.

În jurul orei 10:00, băncile cotau euro la 4,5205 – 4,5240 lei, uşor sub închiderea de luni.

„Se pare că BNR continuă să intervină indirect prin vânzare de euro de la Ministerul Finanţelor, care are de făcut plăţi în lei. Pe volumele reduse de tranzacţionare din prezent, orice ordin de vânzare poate duce cursul în jos”, a afirmat un dealer.

Cursul de referinţă scăzut luni pentru a noua şedinţă consecutiv şi a ajuns la 4,5209 lei/euro, nivelul minim pentru ultimele şase săptămâni. O rata de schimb mai redusă decât cea de joi a fost publicată de banca centrală la 1 octombrie, când rata oficială se plasa la 4,5178 lei/euro.

Leul s-a depreciat însă faţă de moneda americană, cursul urcând cu 2,16 bani, de la 3,5120 lei/dolar la 3,5336 lei/dolar.

În acelaşi timp, cursul oficial pentru francul elveţian a scăzut de la 3,7486 lei/franc la 3,7460 lei/euro.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile practicate marţi dimineaţă de bănci pentru plasamentele pe termen de o zi au crescut uşor, la 5,25% – 5,75% pe an, după ce luni au fost la 5% – 5,5% pe an.