Leul recuperează pierderile în faţa euro pe piaţa interbancară
O evoluţie similară spre sfârşitul şedinţei de tranzacţionare au avut şi alte monede din regiune, astfel că nu se poate spune cu precizie dacă leul a fost ajutat de intervenţiile băncii centrale. Forintul maghiar şi zlotul polonez au recuperat din pierderile înregistrate de-a lungul zilei în finalul şedinţei.
Monedele din regiune au fost afectate de revoltele sângeroase din Ucraina ultimelor zile. Leul a fost suplimentar afectat de tensiunile de pe scena politică.
BNR a afişat astăzi un curs de 4,5239 lei/euro.