Leul s-a apreciat, după înţelegerea creditorilor Greciei privind eliberarea unei tranşe

Moneda naţională s-a apreciat, în linie cu valutele din regiune, după ce creditorii Greciei au convenit modificări la programul de ajutor financiar şi eliberarea unei tranşe, astfel că rata de schimb a coborât spre 4,51 lei/euro la începutul sesuinii interbancare de marţi.
Economica.net - mar, 27 nov. 2012, 08:48
Leul s-a apreciat, după înţelegerea creditorilor Greciei privind eliberarea unei tranşe

Primele schimburi s-au realizat la 4,5150 – 4,5170 lei/euro, în scădere faţă de luni seară, când operaţiunile se perfectau la 4,5210 – 4,5230 lei/euro.

Ulterior, cursul a atins un minim de 4,5110 lei/euro, iar în jurul orei 10:30 băncile cotau euro la 4,5120 – 4,5135 lei.

Dealerii spun că jucătorii au transferat volume de valută în creştere faţă de zilele precedente.

Valutele din regiune consemnau, de asemenea, creşteri uşoare, după ce creditorii internaţionali ai Greciei, statele din zona euro şi FMI, au ajuns marţi la o înţelegere pentru modificarea programului de ajutor extern şi eliberarea unei tranşe de 34,4 miliarde de euro, amânată de mai multe luni.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă în scădere cu 0,47 bani, la 4,5313 lei/euro. În sesiunea de vineri, rata de schimb a fost de 4,5360 lei/euro.

Leul s-a apreciat şi faţă de dolar, iar cursul de referinţă a coborât cu 2,25 bani, la 3,4950 lei/dolar. În acelaşi timp, rata oficială pentru francul elveţian a scăzut uşor, de la 3,7637 lei/franc la 3,7628 lei/franc.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile pentru sumele atrase pe termen de o zi au urcat la 6 – 7%, de la 5,38% – 5,88% luni, pe fondul deficitului de lei din piaţă, după ce BNR a redus luni plafonul împrumuturilor prin operaţiunile repo, la 4 miliarde lei. În precedentele două săptămâni suma disponibilă a fost la 6 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...