Leul s-a apreciat în ianuarie cu 1,5% în raport cu euro

Economica.net
01 02. 2013
bani__lei__leu__euro__13474000_19213300_28736900_55375000

‘Performanţa leului trebuie apreciată în contextul în care moneda euro s-a întărit în ianuarie comparativ cu monedele majore ale lumii, fiind susţinută de un sentiment de optimism conform căruia în ceea ce priveşte criza datoriilor suverane din Europa- ce era mai greu a trecut’, a declarat Victor Safta, director general Noble Securities – sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

La polul opus al evoluţiei monedelor din UE faţă de euro, în ianuarie s-a aflat lira sterlină, care a marcat cea mai mare scădere comparativ cu euro (5,46%), pe fondul unor rezultate economice slabe înregistrate de Marea Britanie în ultima perioadă, incluzând scăderea economică din ultimul trimestru al anului trecut, care a fost mai mare decât aşteptările analiştilor, scrie Agerpres.

‘Zlotul a înregistrat, la rândul său, luna trecută, o depreciere consistentă faţă de euro, de aproape 3%, economia poloneză încetinind considerabil. Coroana cehă a scăzut, de asemenea, în ianuarie, comparativ cu euro, cu 2,3%. Forintul maghiar s-a depreciat în faţa monedei unice europene cu 0,34% în aceeaşi perioadă, trecând inclusiv prin minimul ultimelor şapte luni, pe fondul mai multor rezultate sub aşteptări ale economiei Ungariei şi a previzionării unor evoluţii şi măsuri în consecinţă’, informează comunicatul Noble Securities.

Potrivit acestuia, în luna ianuarie leul s-a apreciat considerabil şi comparativ cu dolarul american, respectiv cu 4,22%, aflându-se şi în topul creşterilor monedelor din Europa faţă de moneda americană.

‘Moneda naţională a început bine anul 2013, însă cadrul general viitor nu arată foarte bine: FMI a venit şi ne-a spus că, cel mai probabil, în 2012 România nu a avut creştere economică, ci a stagnat, iar estimările pentru anul în curs au fost deja reduse la 1,5%. Să ne reamintim în acest context că, iniţial, pentru bugetul de anul trecut, oficialităţile din România estimau o creştere economică de circa 2%, o bună colectare a taxelor şi impozitelor şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene: nici unul dintre aceste lucruri nu a devenit realitate, ci dimpotrivă. În lipsa unor măsuri adecvate, istoria s-ar putea repeta în acest an’, a arătat Safta.

În 2012, grupul financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding a făcut primul pas în România, deschizând sucursala locală a firmei de brokeraj Noble Securities. Getin Noble Bank Group of Companies deţine bănci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investiţii, companii de consultanţă financiară şi imobiliară, leasing şi asigurări. La rândul său, Getin Holding deţine bănci, companii de leasing şi asigurări, precum şi alte companii în domeniul financiar în Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi România. În 2011, Getin Noble Bank a realizat un profit net de 230 milioane euro, iar Getin Holding a obţinut un profit net de 250 milioane euro.