Leul s-a apreciat la începutul zilei, cotaţiile au coborât până la 4,41 lei/euro

Economica.net
11 07. 2013
curs_valutar_111111111_79240100

La deschidere, euro a fost cotat în jurul nivelului de 4,4350 lei/euro, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când băncile schimbau euro la 4,4330 – 4,4345 lei.

Primele transferuri au dus cursul până la un minim de 4,41 lei/euro, aprecierea fiind determinată de afirmaţia preşedintelui Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke, că economia americană va avea nevoie în continuare de stimuli.

Ulterior, cotaţiile au revenit uşor peste 4,42 lei/euro, iar în jurul orei 10:30 schimburile se perfectau la 4,4245 – 4,4255 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs de referinţă în scădere cu 0,47 bani, la 4,4369 lei/euro. În sesiunea anterioară, cursul a fost de 4,4416 lei/euro.

Leul s-a depreciat însă în raport cu dolarul american, iar cursul de referinţă a urcat cu 1,18 bani, la 3,4628 lei/dolar, atingând cel mai ridicat nivel începând cu 12 decembrie.

Dolarul a început să se aprecieze încă de la finalul săptămânii trecute, în urma publicării unor date peste aşteptări privind piaţa forţei de muncă din SUA. De regulă, dolarul este considerat un plasament mai sigur decât euro.

Leul a pierdut teren şi în raport cu francul elveţian, cursul de schimb urcând de la 3,5677 lei/franc la 3,5728 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate joi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi se situau la 3,75 – 4,25%.