Leul s-a apreciat pe interbancar. Cursul a coborât sub 4,46 lei/euro

Economica.net
16 09. 2013
bani_monede_curs_77704100

În jurul orei 10:30, operaţiunile se perfectau la 4,4540 – 4,4570 lei/euro, în scădere de la 4,4695 – 4,4720 lei/euro, nivelul de la finalul sesiunii de vineri.

„Tensiunile geopolitice s-au diminuat în mare măsură, iar tonul pozitiv pe care se pare că pieţele europene vor deschide şedinţa de astăzi ar putea susţine noi avansuri ale leului. Moneda locală a fost deja tranzacţionată la niveluri mai apreciate de 4,46 lei/euro în debutul sesiunii, însă credem că potenţialul pentru mişcări semnificative este limitat, întrucât participanţii la piaţă vor rămâne
probabil concentraţi pe decizia de politică monetară a băncii centrale a SUA de la mijlocul săptămânii”, arată un raport ING Bank transmis luni dimineaţă.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă în scădere uşoară, la 4,4771 lei/euro, după ce joi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 11 săptămâni.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4847 lei/euro, iar o rată de schimb superioară a fost anunţată de banca centrală la 25 iunie, când euro a fost cotat la 4,4870 lei.

Leul s-a apreciat uşor şi în raport cu dolarul american, iar cursul de referinţă coborând cu 0,59 bani, de la 3,3744 lei/dolar la 3,3685 lei/dolar.

Totodată, rata de schimb leu/franc elveţian a scăzut de la 3,6240 lei/franc la 3,6173 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru depozitele atrase în lei pe termen de o zi au stagnat, la 2,63 – 3,13% pe an.