Leul s-a apreciat spre finalul zilei, iar cursul a coborât spre 4,47 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat spre finalul sesiunii interbancare de luni, într-o piaţă cu volume reduse de valută tranzacţionare, astfel că rata de schimb s-a întors spre 4,47 lei/euro.
Economica.net - lun, 10 sept. 2012, 14:38
Leul s-a apreciat spre finalul zilei, iar cursul a coborât spre 4,47 lei/euro

În jurul orei 16:30, operaţiunile se perfectau la 4,4725 – 4,4735 lei/euro, mai jos faţă de nivelul de vineri seară, de 4,4765 – 4,4785 lei/euro.

Primele schimburi ale zilei au fost realizate în intervalul 4,4700 – 4,4745 lei/euro, iar în prima parte a zilei cursul a urcat uşor, iar la jumătatea zilei băncile cotau euro la 4,4785 – 4,4815 lei.

În a doua parte a zilei, cotaţiile au revenit spre 4,47 lei/euro, într-o piaţă cu lichiditate mică, potrivit dealerilor.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă în creştere cu 0,51 bani, de 4,4792 lei/euro. În şedinţa de vineri, banca centrală a publicat un curs de 4,4741 lei/euro.

Cursul pentru moneda americană a coborât însă, cu 2,38 bani, de la 3,5287 lei/dolar la 3,5049 lei/dolar. În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a urcat de la 3,6879 lei/franc la 3,7011 lei/franc.

Dobânzile afişate luni dimineaţă de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) şi atrase (ROBOR) cu scadenţa la o zi se plasau la 4,81 – 5,31%, de la 4,79 – 5,29% vineri. În acelaşi timp, randamentele cu scadenţa la o săptămână au stagnat la 4,94 – 5,44% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: Lucrările la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN69 se apropie de 70%
Grindeanu: Lucrările la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN69 se apropie de 70%
Stadiul lucrărilor la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad - Timişoara) şi DN 69 se apropie de 70%, a declarat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin......
Nicușor Dan: Tragedia de la Salina Praid ne reaminteşte cât de vulnerabile sunt comunităţile în faţa fenomenelor naturale extreme, care afectează mai ales oamenii
Nicușor Dan: Tragedia de la Salina Praid ne reaminteşte cât de vulnerabile sunt comunităţile în faţa fenomenelor naturale ...
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii ...
Afacerile Dan Air au crescut spectaculos în 2024
Afacerile Dan Air au crescut spectaculos în 2024
Compania aeriană Dan Air a raportat pentru 2024 afaceri de peste 176 de milioane de lei, 35 de milioane de euro, în creștere ...
Industria germană a pierdut 100.000 de locuri de muncă într-un an – analiză EY
Industria germană a pierdut 100.000 de locuri de muncă într-un an – analiză EY
Criza economică în curs în Germania a costat industria din această ţară peste 100.000 de locuri de muncă într-un ...