Leul s-a depreciat până aproape de 4,35 lei/euro pe interbancar

Moneda naţională s-a depreciat la deschiderea sesiunii, în linie cu valutele din regiune, după ce Grecia a anunţat că va organiza un referendum pe tema noului acord european de susţinere financiară a ţării, astfel că paritatea a urcat aproape de 4,35 lei/euro.
Mediafax - mar, 01 nov. 2011, 09:23

Primele schimburi de marţi au fost realizate la 4,3400 – 4,3420 lei/euro, în creştere faţă de nivelul de luni seara, când euro era cotat 4,3320 – 4,3340 lei.

„Leul s-a depreciat după ce grecii au anunţat că vor organiza un referendum neaşteptat în privinţa pachetului de ajutor financiar de la Uniunea Europeană”, a spus dealerul unei bănci pentru MEDIAFAX.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,3243 lei/euro în vreme ce dolarul american a fost cotat la 3,0889 lei/dolar.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...