Leul s-a depreciat pe interbancar, într-o piaţă fără reacţie la datele privind evoluţia PIB în 2012

Cursul de schimb a crescut peste 4,42 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de miercuri, într-o piaţă cu rulaje reduse şi unde jucătorii nu au reacţionat la datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) privind evoluţia PIB-ului pentru anul precedent.
Economica.net - mie, 03 apr. 2013, 07:42
Leul s-a depreciat pe interbancar, într-o piaţă fără reacţie la datele privind evoluţia PIB în 2012

La deschidere euro a fost cotat la 4,4200 – 4,4230 lei, respectiv cu 0,2 – 0,4 bani peste cotaţiile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,4180 – 4,4190 lei/euro.

Ulterior, cursul a urcat până la 4,4250 – 4,4270 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse.

La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4220 – 4,4230 lei.

„Leul a început să se deprecieze încă dinaintea anunţului privind evoluţia PIB-ului. Se pare că informaţiile privind PIB-ul nu au influenţat cursul, deşi ştirea este una bună”, a afirmat un dealer.
INS a anunţat, miercuri, o creştere estimată a economiei, pentru anul trecut, de 0,7% în termeni reali, mult peste ritmul anticipat anterior, de 0,3%, după apariţia unor informaţii noi şi schimbarea modului de calcul a unor indici, dar PIB nominal este acelaşi, de 587,4 miliarde lei.

Cursul de referinţă publicat marţi de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 0,36 bani, la 4,4179 lei/euro. În sesiunea de luni, banca centrală a publicat o rată de schimb de 4,4143 lei/euro.

Pe de altă parte, paritatea pentru dolarul american a coborât cu 0,42 bani, de la 3,4440 lei/dolar la 3,4398 lei/dolar.

Cursul pentru francul elveţian a crescut de la 3,6282 lei/franc la 3,6372 lei/franc.

Cotaţiile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi au continuat să scadă şi au ajuns la 4,25% – 4,75% pe an, după ce marţi au fost la 4,49% – 4,99% pe an. Astfel, dobânzile continuă să fie sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an, pe fondul unei lichidităţi mai ridicate din piaţă.

Dealerii cred că lichiditatea din piaţă va continua să fie ridicată şi dobânzile vor fi la niveluri mici până pe 25 aprilie, când companiile vor trebui să plătească impozitul pentru primul trimestru din acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...