Leul s-a depreciat uşor la deschidere, până la 4,34 unităţi/euro
La deschidere, euro a fost cotat la 4,3390 – 4,3400 lei, în creştere faţă de nivelul sesiunii precedente, când operaţiunile se realizau la 4,3315 – 4,3325 lei/euro.
Ulterior, cotaţiile au coborât treptat, până la 4,3335 – 4,3355 lei/euro.
Potrivit dealerilor, piaţa a fost liniştită, iar jucătorii au tranferat volume reduse de valută.
Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în creştere cu 0,33 bani, la 4,3344 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3311 lei/euro.
Cursul de referinţă pentru dolarul american a urcat cu 3,07 bani, la 3,3630 lei/dolar, în timp ce rata pentru francul elveţian a scăzut la 3,4702 lei/franc.
Dobânzile afişate joi de băncile comerciale pentru depozitele atrase pe termen de o zi se situează la 2,75 – 3,25% pe an.