Leul se apreciază semnificativ. Euro se apropie de 4,32 lei

Economica.net
30 05. 2013
_dsc0616_31034900

Cotaţiile monedei naţionale au deschis şedinţa interbancară uşor sub 4,35 lei/euro, nivel similar cu cel de la închiderea sesiunii precedente, iar în prima oră de transfer cursul a consemnat variaţii nesemnificative, într-o piaţă calmă, spun dealerii.

La deschidere, băncile au schimbat euro cu 4,3460 – 4,3490 lei, puţin mai sus faţă de nivelul de miercuri, când schimburile se realizau la 4,3445 – 4,3485 lei/euro.

Până la ora 10:30, cotaţiile au variat nesemnificativ, iar în jurul orei menţionate, operaţiunile se perfectau la 4,3470 – 4,3485 lei/euro. Valutele din regiune afişau, de asemenea, mişcări reduse.

Ieri, Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de referinţă de 4,3497 lei/euro şi 3,3743 lei/dolar.